Atunci,acum.... (dupa M.Eminescu-Scrieri politice)

Ce se va zice dacă în Ungaria vom vedea pe români, mai cu seamă
pe români, trataţi în mod cu totul excepţional? Lasă că Transilvania e
de atâta amar de ani într-o adevărată stare de asediu, lasă că înlăuntrul
ei se aplică o altă lege electorală şi e peste tot lăsată la discreţiunea

înţelepciunii ministeriale din Pesta; dar poporul românesc în parte, în
mod cazuistic, e vexat de guvernanţii săi. Procese urbariale îndreptate
contra averii lor private, legi electorale îndreptate contra voinţei lor
legitime, voturi virile în municipii pentru a îneca voturile locuitorilor,
c-un cuvânt un păienjeniş întreg de măsuri arbitrare, adaos prin
călcarea zilnică a tuturor dispoziţiilor din lege care au mai rămas în
favoarea naţionalităţilor.
Prin urmare, întorcându-ne de unde am plecat şi considerând asiduitatea
cu care presa austriacă cere de la români ca în cazăulî dat să
se sacrifice pentru “civilizaţie”, ni se va da voie să întrebăm dacă
civilizaţia austro-maghiară, în forma în care ni se arată, merită să ne
ridicăm braţul pentru ea, dacă se poate cere de la români ca ei să
meargă alături cu o putere care, stăpânind ea însăşi peste trei milioane
de români, îi tratează într-adins şi întruna cu dispreţul celui mai
elementar simţ de justiţie; căci românii — să fie bine stabilit — nu cer
privilegii, prerogative; ei cer în Ungaria cel puţin aplicarea
conştiincioasă a legii pozitive a naţionalităţilor, în Bucovina nu cer
decât exerciţiul liber al confesiei lor, autonomia bisericii lor; o autonomie
pe care-o au evreii, lipovenii, calvinii, nemaivorbind deloc de
puternica poziţie a bisericii catolice; dacă, c-un cuvânt, se poate cere
să ne vărsăm sângele pentru a asigura contra mişcării slave supremaţia
simulacrului de civilizaţie evreiască din Austro-Ungaria.
După tonul cu care vorbim, s-ar putea presupune că, în dreapta
indignare, exagerăm lucrurile. De aceea vom vorbi asupra materiei în
mod cu totul special.
După câte se vorbesc prin jurnale, Austria pare a avea o constituţie.
Pare a avea zicem, pentru că în faptă nu există decât pentru a fi batjocorită
de-o mână de evrei şi de beamteri care cârmuiesc acest complex
de ţări în care nimeni nu-i mulţumit. Afară de aceea, libertatea
religioasă este, dragă Doamne, garantată prin o mulţime de terfeloage
de origine supremă, care se vor fi respectând faţă cu alţii, numai
faţă cu românii, nu. Astfel Constituţia din 4 mart. 1849 § 1, Patenta
din 31 dec. “Diploma” din 30 oct. 1860, în fine constituţia (Reichsgrundgesetz)
din 21 dec. 1867 art. 15 în care se zice:
“Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-şi exercita cultul
după credinţa ei, a-şi conduce şcolile sale, a stăpâni şi întrebuinţa fondurile
şi averile sale bisericeşti şi şcolare după trebuinţa şi dorinţa ei”.
Şi într-adevăr, acest articol se şi aplică — pentru lipoveni şi evrei,
pentru români nu.