Catelul si anticarul

Un negustor de antichităţi umbla într-o zi pe la ţară, spre a găsi câte ceva de cumpărat. Trecând pe lângă o casă ţărănească, el văzu un sătean bătrân care trăgea voios din pipă. Lângă el zări un căţeluş care mânca dintr-o străchinuţa. Dintr-o singură privire, anticarul băgă de seamă că străchinuţa era făcută dintr-un porţelan vechi şi foarte preţios.

- Ce frumos căţeluş! Nu cumva o fi de vânzare? îl întrebă el pe sătean.

- Ba aş putea să-l vând, răspunse săteanul cu ironie.

- L-aş putea lua chiar acum?

- De ce nu! Bineînţeles, dacă ne înţelegem la preţ.

- Cât să-ţi dau pentru el? E încă mic.

- Se va face mare şi frumos, aşa că dă-mi 3 franci.



- Bine, îţi dau cât ceri.

Apoi dădu ţăranului banii, luă căţelul, se făcu că pleacă, apoi se opri şi spuse:

- Dar cum să-l hrănesc? Eu mă duc cu trenul acasă şi n-am să am în ce să-i dau de mâncare! Cât să-ţi plătesc ca să-mi dai şi străchinuţa aia a lui?

- Nu! spuse ţăranul mai şiret. Străchinuţa n-o dau căci cu ajutorul ei am vândut până acum peste o sută de căţei!

Anticarul a rămas tablou.

                                                                                            (O carte de citit!)--------------------->